Impact

a-daughter-needs-a-dad-to-be-the-standard-against-which-she-will-judge-all-men

În viața fiecărei fete există acel “primul bărbat” pe care nu îl va uita niciodată, pe care îl va iubi necondiționat, indiferent de ce s-ar întampla. Acel bărbat care va avea cel mai mare impact în viața ei, care o va forma pe ea ca om, ca femeie. Cel care va fi mereu acolo, lângă ea, care o va susține și o va iubi cum poate niciun alt bărbat nu o va mai putea face. Pentru că iubirea unui tată față de fata lui este cea mai sinceră și nemărginită.
Consider că, tatăl de fată are cea mai mare responsabilitate. Cea mai importantă misiune a lui fiind aceea de a o forma pe copilă, învățând-o toate cele necesare pentru ca ea să devină o femeie puternică și echilibrată. Să știe ce să își dorească de la viață și să facă cele mai bune alegeri pentru ea.
Cele mai multe învățături și cele mai importante, categoric, de la el le-am învățat. Și, bineînțeles că, de la fiecare bărbat din viața mea am căutat, de fiecare dată, să mă aleg cu câte o învățătură care să mă ajute în formarea mea.
Purtam o discuție cu o prietenă și, printre altele ,îmi spunea că nu înțelege cum de am avut mereu parte de bărbați care să mă respecte, să se poarte atât de atent și delicat cu mine. Inițial, am zâmbit. Am zâmbit pentru că secretul e unul destul de simplu: așa m-a învățat tatăl meu. Încă de când eram o copilă fără experiență, m-a învățat să mă iubesc și să vreau tot ce e mai bun pentru mine. Să nu mă compromit și să nu mă complac în ceva ce nu-mi aduce fericirea. Și asta pentru că avem o singură viață și fiecare merităm să o facem cât mai frumoasă pentru noi.

Prin urmare, concluzia la ceea ce mă întreba acea prietenă a mea e că, nu aș putea să stau niciodată lângă o persoană care să nu se poarte frumos cu mine, măcar 90% din cum reușește să o facă tatăl meu. Întrucât așa am fost obișnuită și oricât de mult aș iubi, nu aș rezista lângă cineva care să nu mă aprecieze, care să nu mă facă să mă simt cea mai specială. Pentru că sunt pretențioasă atunci când vine vorba de mine.
Nu cred că există om pe lumea aceasta să aibă mai mare încredere în mine de cum o are el. Cum îmi spune deseori, misiunea lui pe pământ este aceea de a mă face fericită.
Dragul meu, tată, știu că vei citi postarea aceasta… așa că, permite-mi să îți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru mine. Pentru că nu obosești niciodată să îmi fii alături, să mă asculți și să îmi dai un sfat, să mă susții, să mă iubești necondiționat. Îti mulțumesc pentru că m-ai învățat că nimic nu e mai important decât propria-mi fericire, pentru că m-ai învățat să mă iubesc, să am încredere deplină în mine, să fiu optimista și ambițioasă. Pentru că mă faci să mă simt cea mai frumoasă și cea mai norocoasă. Norocoasă că mi-ai fost dat să-mi fii tătic.
P.S. în seara asta ai reușit să mă emoționezi din nou cu  “tot ce îmi doresc de la bărbatul care îți va fi dat să îți fie alături e să te iubească sincer… în rest, nu mă interesează nimic.”
P.S.S. de la el am învățat să dansez.

În continuare, filmulețul care m-a determinat să scriu aceste gânduri..

Ganduri transmise

blue_eyes___blue_eyes___-t2

Si daca ți-aș spune ca vreau sa te vad,

Poate nu m-ai crede așa de mult…

Si daca ti-as spune cat de dor mi-a fost de tine,

Poate nu ți-ai da seama…

Si daca ti-as spune ca as fi vrut sa te pup tot timpul asta,

Vei zice ca-s disperat…

Insa dacă-ți spun ca ești femeia care merita sa fie văzută tot timpul, dorita, alintata si… pupata,

Pai sa ma crezi ca ți-o spun cu tot sufletul !

22

1003550_579065675488062_806304636_n

La multi ani!! Ai implinit frumoasa varsta de 21 de ani. 21, numarul tau ocrotitor, scumpo.

Sunt inconjurata de persoane care imi sunt alaturi de cativa ani buni. Inca un an a mai trecut si nimic nou. Aceleasi fețe, aceeasi eu, aceeasi situatie. Trebuie sa recunosc ca, uneori, imi mai pun intrebarea: “oare cati dintre cei prezenti, cei care sarbatoresc alaturi de mine, imi sunt cu adevarat prieteni? Oare daca maine as avea un necaz si as avea nevoie de ei, ar fi alaturi de mine? Pe cati dintre ei m-as putea baza?”. Prefer sa nu-mi raspund la intrebare. Am o intuitie de aur. Stiu ca in viata mea va avea loc o schimbare. Asta e si urmatorul meu plan. Dar pana atunci ma bucur de momente.

Cine sunt? Sunt o tanara domnisoara care abia a implinit 21 de ani. Imi sarbatoresc ziua alaturi de prietenii apropiati si alaturi de iubitul meu, in orasul nostru natal. Da, ne-am mai acordat o sansa, a nu stiu cata sansa, ne gandim ca poate de data asta o sa mearga sau poate ca nu avem curajul sa renuntam definitiv unul la celalalt. Nu e o aniversare asa cum imi doream eu, dar merge. Ma simt bine, nu pot sa neg. Radem, cantam, dar nu dansam. Imi place sa dansez, simt ca traiesc cand fac asta. Acum nu dansez, nu traiesc, doar ma bucur de momente. Sunt fericita, cred. Fericita ca viata mea e aceeasi pe care o am de doi ani si sunt invaluita (orbita) de un sentiment de comoditate.

Il mai iubesti? Eu asa zic. Altfel nu ne mai acordam si sansa asta. Nu vreau sa am niciun regret atunci cand se va termina definitiv.

A venit tortul! Ma tine de mana strans si imi canta “la multi ani” uitandu-se in ochii mei. Toti cei din local sunt cu ochii atintiti spre mine, iar dj-ul imi striga numele la microfon. Ii zambesc. Hei! Doar ii zambesc, nu flirtez. E in semn de multumire. Ma simt in centrul atentiei. As fi ipocrita sa spun ca nu imi place. Ma simt fericita. Primesc mesaje de la alti baieti si nu e gelos, intelege. Wow. Chiar e ziua perfecta. Sa ma bucur de ea, cine stie ce-mi aduce ziua de maine. Imi spune ca ma iubeste si sa imi pun o dorinta. M-am blocat. Nu stiu ce dorinta sa imi pun.

“Imi doresc o schimbare in viata mea! Imi doresc sa devin mai puternica, sa stiu ce vreau de la viata si, daca nu cer prea mult, as vrea si putina liniste sufleteasca. Liniste si implinire. Si sa fiu mai curajoasa.”

Ai grija ce-ti doresti. 

.

.

.

La multi ani!!! Vaai, ai implinit 22 de ani!!! 

Nu! Te rog, taci. Ma ia cu fiori.

Desi e diferenta doar de un an, totusi.. mi se pare o diferenta uriasa intre varsta de 21 si cea de 22 de ani. Varsta de 22 mi s-a parut mereu ca cere o doza buna de maturitate. Iar pe mine maturitatea mereu m-a inspaimantat. Moartea celor dragi si maturitatea sunt cele care ma ingrozesc cel mai tare. In rest, ma lasa rece totul. Fac fata oricarei situatii, pentru ca orice problema are si o rezolvare.

Ironic. Desi au trecut doar 12 luni, viata mea s-a schimbat de la a la z.

Ca in fiecare an, imi serbez ziua. Mi-o petrec asa cum imi doream sa mi-o petrec anul trecut. Dansez intr-un club din capitala. Dansez, deci traiesc. In jurul meu persoane mai multe si cu totul diferite. Doar prietena mea din copilarie e aceeasi. Toti sunt altii. Alte fețe, alte situatii.

Melancolica? Nu.

Esti fericita? Da.

Ai reusit ce ti-ai propus la inceputul anului? Ooo, da. Mi s-a indeplinit fiecare gand in parte. Ma simt implinita din punctul acesta de vedere.

Sunt schimbata. Am trecut prin multe incercari, dar toate astea au avut un singur rezultat: eu cea de acum -> puternica, ambitioasa, increzatoare. Si am aspiratii din ce in ce mai mari, iar persoanele care imi sunt alaturi, in momentul de fata, sunt cele cu care imi doresc sa pornesc la drum, spre drumul succesului. Anul acesta imi doresc sa ma maturizez si sa am succes in ceea ce priveste viitoarea mea cariera. Daca, pana acum cateva luni, eram dependenta de iubire, acum sunt total detasata de ea. Iubirea e ultima mea grija. Nu, nu o reneg si nici nu o inlatur daca e acolo. Dar nu-i mai acord aceeasi importanta. Cu sau fara ea, eu stiu ce am de facut.

Wild hearts can’t be broken.

Special

10847915_10152430050316717_1865735988420406930_n

Vreau sa dedic o postare pentru ele. Astazi, vreau sa scriu despre prietenele mele. Despre “grupul vesel”, “fetele dinamita”, “spaima srl” si, mai nou, “crama-drama”.
Intentionez sa incep cu cateva detalii despre grup in ansamblu, cateva mituri despre el, pentru ca, fara nicio modestie, tot e cel mai controversat.

Eu sunt cea mai noua in acest grup. Am aderat la 1 mai 2014 si pot spune ca, de atunci, viata mea s-a schimbat radical, in bine zic eu, avand in vedere cum ma simt de cand sunt alaturi de aceste 4 fete minunate (atentie! o sa fiu destul de siropoasa). Sunt minunate si nu spun asta pentru ca sunt prietenele mele. Faptele o dovedesc. Ne leaga multe si cand spun asta, ma refer, in primul rand, la faptul ca avem multe lucruri in comun, dar si la faptul ca impartim o multime de amintiri pretioase. Pe langa asta, ce imi place foarte mult e ca, fiecare vine cu cate ceva nou care ajuta la completarea unui intreg. Zi de zi, avem ce invata una de la cealalta si, astfel, reusim sa ne dam cele mai bune sfaturi. Consider ca, fiecare are rolul ei in grup, roluri pe care o sa le expun in cele ce urmeaza din punctul meu de vedere.

  • Caracteristica principala: caterinca.

10005963_732217173499033_1185645711815405702_o

Radem mult, foarte mult. Iar cand ramanem fara material, ne indreptam asupra noastra. Daca vrem sa fim suparate si sa ne traim supararea, stam departe una de cealalta, pentru ca altfel nu avem nicio sansa sa fim triste, oricat ne-am stradui. Facem mult haz de necaz. Orice problema are si o rezolvare. Orice problema devine subiect de facut misto. Cu toate acestea, atunci cand una dintre noi are realmente o problema, suntem constiente ca avem sustinerea celorlalte si o facem foarte bine. Stim sa ne sustinem si sa ne ridicam moralul, iar asta conteaza cel mai mult. Faptul ca suntem alaturi si la greu, e ceva ce gasesti mai rar in ziua de astazi. Chiar am in cap cateva faze memorabile. Sa dau un exemplu pentru a intelege cam cum sta treaba: am fi in stare ca, in timpul nuntii noastre, sa plecam din fata altarului, fix la intrebarea “da sau nu”, numai pentru a fi alaturi de una dintre noi, daca e sa aiba probleme serioase.

Nu cred ca mai e necesar sa spun ca daca esti impotriva uneia, esti impotriva tuturor. Fara modestie din nou, n-ai nicio sansa sa ne faci fata, imi pare rau. Iar primul lucru de care te vei lovi, va fi de sarcasmul Ei4 (*ea4, nume de cod, explicatie pe care o vei gasi mai jos). Una dintre noi s-a asezat la casa ei, in timp ce noi, celelalte patru, inca ne traim copilaria. Da, de ce sa nu recunosc, ne trece prin gand, uneori, sa devenim si noi serioase, dar pana acum a ramas doar in faza de “gand”. Niciodata nu stii ce-ti rezerva ziua de maine.

Mit1: Multa lume are impresia ca daca are treaba (= o relatie) cu una dintre noi, are cu toate. Nu, nu e adevarat. Nici pe departe. Avem si un exemplu in familie. Respectam foarte mult relatiile. Sunt sacre pentru noi. Avem suficiente materiale care sa ne ajute la initierea subiectului “hai sa facem misto”.
Mit2: Daca ne avem una pe cealalta, nu mai avem nevoie de barbati. Nici pe departe. Barbatul este scopul nostru in viata. Ok, ok, am exagerat cu ironia. Cat se poate de sincer, barbatul, intr-adevar, nu face parte din lista noastra de prioritati. Dar, cu toate acestea, daca se iveste un barbat care sa ne satisfaca toate cerintele pe care le asteptam de la el, e binevenit in familie si apoi, bineinteles, in viata celei alese. Va fi tratat ca pe un membru al familiei.
Mit3: Prostia. Nu. Doar ne laudam cu ea. Pentru noi prostia reprezinta intelepciunea de mai tarziu. Ne straduim din greu sa reusim sa fim proaste. Prostia e un fel de paravan. Ar fi prea exagerat sa se stie ca suntem si frumoase si destepte. Am monopoliza. Nici chiar asa.
Mit4: Inabordabile? Nu. Suntem foarte deschise si de gasca.
Celelalte amanunte raman tabu. Mister, mult mister. In cele ce urmeaza, voi continua cu descrierea lor, asa cum le percep eu.

Ea1: E varsator si e cea mai tanara dintre noi. E creata, are cele mai frumoase gene si un posterior jos palaria.

  • Lucruri comune: numele, ziua de nastere, facultatea, jumatate olteanca, povesti de dragoste foarte asemanatoare, alte calitati ce tin de caracter + prostia.
  • Punct forte: ambitia
  • Punct slab: prea sufletista si deschisa (cu noi e ok, te intelegem, cu alte persoane nu)

E foarte prietenoasa si deschisa. Ajungi sa o indragesti foarte repede si inspira incredere. Si pe buna dreptate, e cea mai de incredere persoana. Daca vrei sa ii spui cifrul de la seif o poti face linistit. Vorbeste mult si nu ai cum sa te plictisesti alaturi de ea. E foarte imprevizibila (in sensul bun, nu in cel rau ca-n cazul meu). Alaturi de ea poti avea parte de clipe de neuitat (aviz baietilor, pardon barbatilor, pentru ca de asta are ea nevoie). Are o imaginatie foarte bogata si nu ezita sa si-o puna in aplicare.

Ce admir foarte mult la ea e ca, spune lucrurilor pe nume. Daca ceva o va deranja, nu va tine pentu ea si iti va spune verde in fata ca esti prost/proasta. Uneori se supara din lucruri absurde, dar nu-i bai, e Ea4 care sa o readuca cu picioarele pe pamant si sa o faca sa-si dea seama ca exagereaza. Nu tine ranchiune, iar asta e o calitate mai rar intalnita in ziua de astazi. Unii ar spune ca e genul de fata de bani gata si cu nasul pe sus. Nu e nici pe departe asa. E cea mai modesta persoana.

E sensibila si sufletista. A plans mult la “if only” si “if i stay”. E si puternica. Trece repede peste dificultati, chit ca in acele momente e daramata. Isi face update-urile destul de rapid.

Tocmai s-a lasat de fumat, sper din suflet sa o si tina. Daca isi doreste cu adevarat, va reusi, sunt convinsa. Sa nu uitam ca e cea mai ambitioasa.
Cea mai tare soferita. E soferita noastra. Dupa tata, ea e a doua persoana cu care am incredere sa ma urc in masina.
Se baga la somn odata cu gainile si e foarte organizata. Nu intarzie niciodata, spre deosebire de altii (eu + ea4).

  • Trebuie sa invete: sa nu mai fie asa impulsiva.

Ea2: E scorpion, e cea mai mare dintre noi si e si cea mai matura in acelasi timp. Are cel mai calduros si molipsitor zambet si cele mai dulci gropite. Mama natura a fost destul de darnica cu ea in ceea ce priveste bustul, prea darnica in comparatie cu altele.

  • Lucruri comune: numele, ziua de nastere, facultatea, compasiunea, calitati ce tin de caracter. Prostia nu.
  • Punct forte: puternica
  • Punct slab: prea multe griji pentru ziua de maine si faptul ca e posibil sa fie suparata pe tine si tu nici sa n-ai habar

E cea mai matura dintre noi. Stalpul familiei, as putea spune. E foarte organizata si punctuala. Foarte prietenoasa si stie cum sa iti intre pe sub piele si odata intrata, nu mai iese. E coproprietara mea.

Cea mai mofturoasa cand vine vorba de mancare. Face totul cu cap si gandeste de 10 ori inainte de a lua o decizie. E cu capul pe umeri, drept dovada, e singura dintre noi care are o relatie serioasa la ora actuala.

E foarte orgolioasa si stie exact ce vrea de la viata. Sunt convinsa ca va ajunge sa-si atinga toate telurile. Stie sa gateasca cel mai bine dintre noi, in comparatie cu altele care abia reusesc sa faca doua oua prajite (eu). De jumatate de an astept sa-mi faca faimoasa mancare chinezeasca.
Are propriul sifonier la mine acasa.
Stie sa disimuleze cel mai bine. Cu greu iti poti da seama cand e suparata. Doar daca o cunosti foarte bine iti vei putea da seama. Si ea e sufletista, chit ca nu arata mereu. Cand esti suparata, te asculta si la final iti va da o imbratisare care reuseste sa te scoata din impas. Are multa rabdare si e grijulie.

E desteapta. Pe langa faptul ca, invata foare bine, mai da si meditatii la matematica (atentie! ea studiaza dreptul).

  • Trebuie sa invete: sa spuna atunci cand ceva a deranjat-o

Ea3: E leu si are 10 pe linie. E blonda, are un chip angelic si e buna, frate. Arata bine, n-ai ce-i reprosa.

  • Lucruri comune: numele, zodia de foc, facultatea, cautam aceleasi defecte la un barbat, avem cam aceleasi calitati si defecte + prostia.
  • Punct forte: demnitatea
  • Punct slab: pesimismul

Semanam foarte mult la comportament. Ne leaga multe mituri. Daca ne pui una langa alta nu reusim sa fim suparate nici cu slujbe. Deci, daca vrei sa ne vezi suparate, tine-ne la distanta. Impreuna luam cele mai intelepte decizii, bineinteles, decizii pe care nu le punem in aplicare niciodata.
Si ea e foarte puternica. Si cu toate acestea, pune-i un film de dragoste, orice film vrei, si iti va plange in hohote. Doar asa o vei vedea plangand, altfel nu. Eu, de exemplu, nu am vazut-o niciodata plangand calumea. E orgolioasa si nu va face niciodata un compromis, mai ales pentru un barbat. E pretentioasa in ceea ce priveste barbatii, nu accepta orice. Examenul la Drept e minciuna pe langa testele pe care trebuie sa le treci pentru a-i castiga interesul. Pe scurt, trebuie satisfacuta intelectual.
La fel admir la ea ca, iti spune verde in fata ce o deranjeaza. Daca nu tine la tine, nu se cearta cu tine. Am impresia ca faptul ca te cearta si iti face mutre e cea mai mare dovada de iubire din partea ei. Gen, in momentul in care iti spune: “du-te dracu, nu imi place cum m-ai machiat”, stii clar ca ai un loc in sufletul ei.
Si ea e sufletista. Foarte vulcanica. Partenera mea de petreceri.
Ii place sa doarma la perete si cu capul sub perna. La fel ca Ea1, se baga la somn odata cu gainile. De fapt, nu.. nu chiar odata cu ele, dar la 10 minute dupa ce s-au bagat gainile la somn se baga si ea.

Rade cel mai mult la glumele mele proaste. Avem cele mai traznite idei pe care oricand le-am pune in aplicare, dar noroc ca intervin celelalte trei cu intelepciunea lor si ne readuc cu picioarele pe pamant. Dar, uneori, reusim sa mai si scapam.

  • Trebuie sa invete: ca speranta moare ultima, adica sa fie mai optimista

Ea4: E capricorn si e cea mai sarcastica persoana pe care am cunoscut-o in viata mea. Are o atitudine impunatoare, cele mai senzuale buze si, la fel ca prima, un posterior jos palaria.

  • Lucruri comune: gandim mult inainte de a spune ceva, facultatea, suntem in aceeasi retea, aproximarea timpului nu este punctul nostru forte si nici auzitul telefonului, alte calitati ce tin de caracter + prostia, evident.
  • Punct forte: sarcasmul
  • Punct slab: nu spune ce o supara

Fereste-te de ea. Nici nu va ganditi prin ce palpitatii/emotii trecem fiecare dintre noi atunci cand vedem la notificari pe facebook “ea4 commented on a…”. In momentul acela, efectiv, ne tremura mana pe mouse la propriu. E singurul moment cand imi mai palpiteaza si mie inima. E sarcastica si o face foarte bine. Te poate face sa te simti de c**** in doi timpi si trei miscari. Te lasa fara replica. N-ai nicio sansa cu ea. In ceea ce ma priveste, de exemplu, a fost o singura data cand s-a suparat serios pe mine si m-am simtit ultimul om. Are un impact mare asupra mea si pot spune ca, e singura persoana care a reusit sa ma faca sa vreau sa ma schimb in unele privinte intr-un timp scurt.

Cand deviem de la calea inteleapta, are tacticile ei de a ne readuce la normalitate. E mereu cu dreptatea, ar trebui sa se faca judecator. Ea stie exact cam care e gradul de prostie al fiecareia.

Da senzatia ca e “rece ca decembrie”, dar si ea e sufletista, manca-o-ar mama pe ea. Imi place sa o pup pe frunte, nu ma intreba de ce pentru ca nu stiu sa iti raspund. Are un stil de a povesti foarte hazliu, atat ea cat si Ea1 (la Ea1 daca e ceva amuzant, trebuie sa astepti sa rada mai intai).

  • Trebuie sa invete: sa fie mai deschisa atunci cand o deranjeaza ceva

Vreau sa inchei prin a le multumi ca exista in viata mea si ca ma accepta asa cum sunt. Va sunt rescunoscatoare pentru toate clipele oferite, pentru ca sunteti alaturi de mine atunci cand am cea mai mare nevoie. Va multumesc pentru tot! De cand v-am cunoscut, viata mea s-a schimbat radical si in sensul bun. Faptul ca va am pe voi ma face sa ma simt cea mai norocoasa persoana. Iar sfatul meu e sa nu va schimbati niciodata, sa ramaneti asa cum sunteti acum, pentru ca fiecare are farmecul ei, atat cu calitati, cat si cu defecte. Sunteti cele mai tari! Va pup si va iubesc! :*

Slabiciuni

Chocolate-sexy

Nu am multe slabiciuni, trebuie sa recunosc. Am o tarie de fier cand vine vorba de infranat, bineinteles, daca vreau sa fac asta. Dar, ca orice om, mai ales fata fiind, am si eu slabiciunea mea, una destul de serioasa, ce-i drept. Dar, e slabiciunea mea si nici nu intentionez sa ma debarasez de ea.

Fie iarna, fie vara, fie ploaie, fie soare, fie ca sunt vesela, fie ca sunt trista, stresata sau relaxata… o ciocolata niciodata nu o voi refuza, inca nu mi-am gasit taria de a face asta. Nu pot si nici nu vreau. Iubesc ciocolata. Sunt in stare sa mananc o ciocolata in 5 minute. Ma rog, acum depinde si de situatia in care ma aflu. Treaba asta se intampla cu precadere in timpul sesiunii. Ciocolata nu poate fi inexistenta in acea perioada, mai ales ca e una destul de sensibila.

Vrei sa imi aduci zambetul pe buze? Pai, e simplu, da-mi o ciocolata si s-a rezolvat. Tatal meu stie acest lucru, altfel nu-mi explic de ce de fiecare data cand ne intalnim are pregatite cate 10 ciocolate (Milka). Nu e nimeni pe lumea asta care sa-mi iubeasca mai mult zambetul decat o face tatal meu. Ar fi in stare sa-mi puna si luna la picioare, numai sa stie ca sunt eu fericita. Dar eu nu-i cer luna, eu vreau doar… o ciocolata sau chiar mai multe, nu ma supar.
Concluzionand, pentru ca tocmai ce mi-am terminat ciocolata, pot afirma cu lejeritate ca aceasta este sursa mea de energie, de fericire, chiar de implinire.
Pupici.

“Potrivit unei legende, zeul Quetzalcoatl, a adus cacao cerească pe pământ. Aztecii considerau ciocolata ca fiind un afrodiziac şi împăratul lor, Montezuma era renumit pentru faptul că o bea de 50 de ori pe zi, dintr-o cupă de aur. El afirma despre Xocolatl: <<Băutură divină, care dă rezistentă şi luptă împotriva oboselii. O cupă din această băutură preţioasă permite unui om să meargă o zi întreagă fără să mănânce>>.”

Portret psihologic II

2f21816d8ed31f0fbc7c1960e70aa3bd

Voia sa afle mai multe lucruri despre mine, sa ma descopere, sa stie ce gandesc, ce simt. Stia ca daca ma va intreba, nu i-as fi spus mare lucru. In general, cand cineva ma intreaba cate ceva despre mine, nu stiu ce sa-i raspund si asta pentru ca sunt o enigma chiar si pentru mine insami. Sunt atat de complicata, incat nici eu nu stiu tot adevarul despre mine. Ce stiu cu siguranta, e faptul ca in interiorul meu se da o lupta continua intre doua parti total opuse.

Asa ca a adoptat o strategie interesanta de a ma descoperi. A trisat!

Hai sa ne jucam putin cu imaginatia. Daca ai putea sa fii un obiect imobiliar, ce ai fi?

Initial, am ras. Dar am continuat jocul si am dat frau liber imaginatiei.
Hmm… cred ca as fi un DULAP. Da, un dulap alb, lucios, mare si foarte incapator. Cu patru usi, o oglinda si multe, multe sertare.  Sa fie cat mai folositor pentru tanarul cuplu. Da, ma aflu in dormitorul unui cuplu.
Cum ai ajuns acolo?
Din dorinta fetei. Isi dorea neaparat un dulap alb, elegant. M-a vazut intr-o revista si m-a comandat. 
Alaturi de mine, in dormitor, se mai afla un pat patrimonial, doua noptiere, fiecare cu cate o veioza, un televizor, un covoras, o comoda cu oglinda si o fereastra cu perdea si draperie. Culoarea care domina este albul! E curat in camera, totul pare sa fie la locul lui. 
Cate ceva despre tine?
In dulap totul este aranjat, la locul lui. Atat fata, cat si baiatul au grija ca hainele sa fie mereu ordonate. Cu exceptia unui sertar. E acolo un sertar in care sunt aruncate cateva lucruri mai putin folositoare si niciodata nu sunt aranjate. Ma incomodeaza… nu da bine alaturi de celelalte sertare in care totul este pus la punct.
Au grija de mine, poate si pentru ca sunt facut dintr-un lemn mai pretentios care necesita o ingrijire mai atenta decat la cele obisnuite. Sunt intr-o relatie stransa cu acest cuplu. Ne intalnim deseori intr-o zi. Au nevoie de mine, asta e clar! Si imi place toata atentia care mi se acorda.
De ce esti cel mai atras, tu, dulapule?
Dintre toate obiectele din camera, cel mai atras ma simt de comoda aceea. Mi se pare geniala si atat de folositoare unei femei. Acolo sta frumusetea! Practic, ajuta la infrumusetarea unei femei. Imi place, nu-mi pot lua ochii de la ea.
E ceva care sa te deranjeze in camera?
Ahh… – am ezitat.
Cea mai mare temere?
Imi e teama ca intr-o zi se vor plcitisi de mine si vor vrea sa ma inlocuiasca cu un alt dulap… Imi e teama ca, intr-o zi nu-mi vor mai acorda aceeasi atentie… Imi e teama sa nu ma intorc de unde am venit.
De ce crezi asta?
Pentru ca, in timp, sunt convinsa ca lucrurile nu vor mai fi la fel de roz ca la inceput… Odata cu trecerea timpului, vor aparea si problemele in cuplu, stresul, mai multa munca… iar ingrijirea mea va fi ultimul lucru la care s-ar mai gandi ei… si daca nu o sa mai fiu ingrijit, nu voi mai arata la fel de stralucitor si atunci, probabil,  vor vrea sa ma schimbe cu un altul nou, mai stralucitor. Si cel mai trist e faptul ca eu nu as avea cum sa impiedic acest lucru. Totul depinde numai si numai de ei.”

Mare mi-a fost uimirea cand, dupa toata povestioara asta a mea imaginara, a reusit sa ma descopere cu adevarat… cine sunt, cum sunt, ce imi place, ce nu imi place, calitati, defecte, temeri si altele!

Stabilitate?

10409210_577419575723829_1763957476020302045_n

Despre ce vorbim?!! 

Ce ironie. Acum doi ani, pe vremea asta, atingeam apogeul stabilitatii. Cred ca, de cand am avut parte de primul sarut, respectiv prima relatie, in noiembrie 2012 a fost pentru prima data cand ma transformasem intr-o veritabila “fata de casa”, pentru prima oara cand din interiorul meu izvora initiativa de a fi la locul meu, de a nu ma interesa ce e in stanga sau in dreapta mea, de a fi in stare sa-mi sacrific din pretioasa mea libertate, doar pentru a-i oferi un gram de liniste partenerului de viata. Era o premiera faptul ca eu puneam mai presus de libertatea mea, fericirea celui de langa mine, pe cea a unui BARBAT. Nu regret, au fost momente frumoase, chit ca ma simteam ca o femeie maritata. Dar, in timp, mi-am dat seama ca sunt prea tanara pentru asa ceva si ca trebuie sa cunosc mai multe aspecte legate de viata, pentru ca la final sa stiu ce sa aleg.

Era perioada cand abia intrasem la facultate. Noutatea era la ordinea zilei. Cu toate acestea, nu trebuia sa uit ca eu eram o femeie APROAPE maritata si ca trebuia sa stau in banca mea, chit ca ispite erau la tot pasul. Si ca tot vorbim de ispite, in perioada aceea, printre multe alte persoane, am cunoscut un baiat, nu orice baiat, ce-i drept, insa conteaza ca in cele din urma mi-a devenit si prieten. Lasand detaliile picante, pot sustine ca imi cunoaste evolutia si asta pentru ca a fost cam omniprezent in viata mea. De la eu – cea stabila la eu – cea de astazi… fie vorba intre noi, parca am vorbi despre doua persoane total diferite.

Chiar imi spunea ca, nu intelege in ce moment am devenit atat de iubitoare de libertate si atat de “speriata” de tot ceea ce inseamna stabilitate. De la fata dedicata relatiei, iubitoare de stabilitate, cu o viata monotona, care parea ca nu are nimeni nicio sansa sa o scoata din “cusca” (= relatia) in care nu stim exact daca se simtea pe deplin implinita -> la fata care iubeste libertatea, care nu vrea sa auda de stabilitate si de tot ceea ce presupune o relatie si careia i se repeta in mod constant ca ar trebui sa scrie o carte despre viata ei.

De cand am renuntat la stabilitate, viata mea s-a schimbat radical, incat mi-a fost greu sa ma mai regasesc si inca imi e greu sa ma regasesc. Totul a devenit o joaca. Si, sunt constienta ca, am indepartat si barbati care poate ca meritau o sansa, nu doar ceva superficial ( cu riscul de a fi excesiv de sincera, pe doi dintre ei chiar pot spune ca ii regret). Exact, am fost acuzata in nenumarate randuri ca sunt o persoana superficiala. Dar, nu m-a interesat si nici nu ma intereseaza. Stiam ca sunt superficiala si asta pentru ca asa am ales eu sa fiu. Stiu ca daca vreau, pot in orice moment sa renunt la asta si sa devin cea mai stabila persoana. Dar, e nevoie de persoana potrivita care sa ma faca sa vreau sa renunt si sa imi doresc ceva serios. Evident, cu tact si rabdare si o mica minune din partea divinitatii.

Asa cum nu am regretat acel moment de stabilitate, la fel pot spune si despre perioada de dupa, cea de nebunie si de aventura. Nu, nu regret nimic. M-am ales cu multe lectii de viata si am invatat foarte multe despre ceea ce inseamna un barbat si nu numai. Pentru ca, in fond, despre asta este viata, despre asta este tineretea mai exact: sa cunosti si sa inveti! Numai asa, la final, cand trebuie sa tragi o linie, o sa stii ce ai de facut, o sa stii care e cea mai buna solutie.. numai si numai cand ajungi sa cunosti toate datele spetei. Si pe mine asta ma intereseaza, ca la final sa aleg ce e mai bun pentru mine, ce ma multumeste, ce ma face sa ma simt implinita, fericita. Pentru ca pana la urma despre asta este vorba, despre ce imi aduce mie fericirea! *Asta cu fericirea mea mai presus de orice, ironia sortii, am invatat-o de la cel care aproape reusea sa ma faca femeie de casa DIN NOU.

Stabilitate? Cine stie… Niciodata nu spune niciodata, imi spune mama mereu.

Deja-vu

Te-as saruta in momentul asta si te-as saruta cu toata pasiunea de care dispun, dar nu pot sa fac asta pentru ca, apoi, iar imi va fi greu sa ma dezobinuiesc. N-ai idee cat de greu imi e sa ma abtin.

Cu sinceritate, un Las.” … Parca am un deja-vu.

when-im-with-you

  • Puterea sarutului. Pasiunea, arta de a saruta.

Pentru mine, sarutul nu e un lucru pe care sa il impart cu oricine. Daca ma prinzi intr-un moment oportun, e posibil sa ai parte de sarutul vietii tale sau cel putin de unul pe care cu siguranta il vei compara mult timp. Si va fi, cel mai probabil, unul dintre motivele pentru care te vei reintoarce cel putin o data la “usa” mea.

Sarutul chiar este o arta, daca stii cand si cum. Uneori, poate ca e chiar mai important decat sexul in sine. Bineinteles, asta in conditiile in care exista niste sentimente la mijloc sau cel putin o chimie zguduitoare.

  • Chimie?

Atractie – > Sentimente

Chimia dintre persoane as putea spune ca e baza unei relatii ce se poate naste intre acestea. De acolo porneste totul. E chimie, e continuitate. Aceasta atractie, denumita chimie, intotdeauna ii va aduce pe doi oameni impreuna, indiferent de cum decurg lucrurile intre ei. Experienta mea plus experientele celor din jur mi-au confirmat aceasta teorie in nenumarate randuri.

Sunt rationala, uneori prea rationala, motiv pentru care, la ora actuala, pot numara lejer pe degetele de la o mana persoanele fata de care am simtit aceasta atractie greu de controlat…  Ahh, si ce-mi place cand imi pierd controlul. Sincer? Admir din suflet persoanele care reusesc sa-mi faca asta.

Iubesc acel sentiment de “acum simt ca traiesc” care se naste in momentul cand are loc eruptia vulcanica (*eruptie vulcanica – cand doua persoane intre care exista o puternica chimie se intalnesc). Dar, bineinteles, nu oricine are acces la pasiunea mea. Trebuie sa fii destul de… siret si special, in acelasi timp.  Si cand spun special, nu ma refer la aspectul fizic, ci la faptul ca trebuie sa ai ceva al tau care sa te diferentieze de restul banalitatilor, sa fii putin iesit din faimosul tipar.

Inchei prin a impartasi o invatatura ce apartine tatalui meu:  femeia, pe care orice barbat si-o doreste, trebuie sa aiba 3 calitati elementare: inteligenta, frumusetea si senzualitatea, prima si ultima fiind poate cele mai importante.

Incertitudini

trandafir_rosu_cu_roua

Cred ca cel mai intelept lucru pe care il pot face acum e sa las lucrurile sa se intample, sa incetez sa ma mai lupt contra destinului. Mereu am intervenit si am deviat cursul normal al lucrurilor, doar pentru ca eu imi doream cu totul altceva. Treaba asta te consuma foarte tare, trebuie sa ai multa ambitie si tarie de caracter. Pot spune ca, de cele mai multe ori am ajuns la rezultatul pe care mi-l propusesem. Si cand in cele din urma mi-am atins scopul, realizam ca parca nu a meritat tot efortul. Dar nu am regretat, pana la urma era ceva ce eu imi dorisem cu ardoare, pentru ca daca nu mi-as fi dorit cu tarie acel lucru, nu mai depuneam atata efort si timp. Timpul, timpul e cel mai pretios, iar eu il irosesc destul de haotic… Inca nu am invatat cat de importante sunt timpul si prezentul. Trecutul e prezent, iar Prezentul e absent, cam asa stau lucrurile in viata mea.

  • Sunt etape prin care trebuie sa trec, lucruri care trebuie sa se intample si sentimente care trebuie sa se consume.

Viata mea si viata alaturi de mine nu sunt linistite, cum bine imi spunea si un prieten. Mi se spune tot mai des ca ar trebui sa scriu un roman despre viata mea, mai ales despre cea amoroasa. Nu stiu ce sa zic, as incerca sa fac si asta, dar, cel mai probabil, dupa ce as publica primul volum m-as muta din tara. Am o viata destul de palpitanta, nu ma pot plange. Atat de palpitanta incat, atunci cand ma lovesc de zile linistite nu ma simt in apele mele, simt ca ceva nu e in regula. Nu, nu sunt o persoana linistita si nici nu sunt o buna prietena cu aceasta. Nu imi place sa stau singura, de aici rezulta multe aspecte in ceea ce ma priveste. Poate ca de-asta am si o viata asa agitata. Cand eram mica, tata obisnuia sa-mi povesteasca intamplari de cand era el tanar fecior, cuceritor si un heartbreaker. Astazi, am ajuns sa ii povestesc si eu, asa cum imi povestea el candva, intamplari din viata mea, pentru ca el sa ajunga sa-mi spuna “Dumnezeule, tata, cu cine semeni?”. Asta m-a pus pe ganduri, in curand o sa-mi sugereze si el sa scriu o carte, in curand, simt asta.
Acum, chiar acum, 12.11.2014, ma aflu intr-o perioada destul de stranie. Efectiv, nu ma mai regasesc, nu ma mai pot identifica. Nu mai stiu cine sunt si care e rostul meu in lume. Care o fi el? Sa scriu romane, oare? Nu e deloc amuzant si, cu toate astea, mi se pare amuzant.
Am in cap un citat dintr-o carte tare draga mie, care suna cam asa “Fa ceea ce e corect fata de inima ta. Nu o sa-ti ridice nimeni un templu pentru ca ti-ai irosit viata incercand sa fii perfecta“. O, Doamne! Oare cand o sa ajung sa-l aplic si eu si sa inteleg ca doar asta m-ar ajuta sa aduc un pic de fericire in viata mea? Nu sunt o buna prietena nici cu inima mea, de cele mai multe ori vorbeste singura, nu prea o iau in seama, pentru ca stiu ca nu gandeste deloc, doar simte, iar sentimentele, stim cu totii, reprezinta insasi slabiciunea… Dar si fara ele, tot rau e. Nici nu stiu cum e mai bine.. cu inima de mana sau cu ea in urma?!
Vreau sa inchei cu un paragraf din aceeasi carte draga mie care spune multe. Practic, nu as avea ce sa mai adaug si nici ca as fi reusit sa descriu mai bine situatia.

  • “Timp de doua zile m-am ascuns in casa si am zacut. M-am indopat cu dulciuri, am scris in jurnal si am dormit. Aveam nevoie de un timp in care sa meditez la tot ce insemna viata mea, dar nu reuseam sa-mi adun gandurile si nici sa-mi stabilesc prioritatile. Eram confuza si imi pierdusem echilibrul interior. Nu mai puteam deosebi binele de rau si nici nu imi mai puteam intelege iubirea. Incercam sa inteleg ce simteam pentru Alex si mi-am amintit de un episod din adolescenta mea, cand credeam ca eram indragostita de un baiat. Tata m-a invatat atunci diferenta dintre a iubi, a te atasa si doar a avea nevoie de cineva. A fost o lectie utila, care m-a ajutat sa-mi elucidez sentimentele pentru acel baiat, fara de care mi se parea ca lumea se va sfarsi. Il iubeam pe Alex, il iubeam pe Matei si il iubeam pe Robert. Cu toate acestea, eram constienta ca iubirea era diferita pentru fiecare dintre ei. Poate ca de Matei ma lega trecutul, poate ca iubeam printul si povestea frumoasa care ar fi putut sa existe. Poate ca la Alex iubeam siguranta pe care mi-o oferea si faptul ca era atat de diferit de Matei si tot ceea ce mi-a provocat durere. Si poate ca pe Robert il iubeam pentru ca era visul meu frumos, dar irealizabil.”